Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2011

Şcoala "Ion Mareş" Vulcana-Băi

Odată cu venirea primăverii s-a reluat sezonul competiţional sub egida Fundaţiei Sportis. Am debutat cu participarea în grupele de calificare la fotbal, clasele V-VIII unde o echipă de 14 elevi din Vulcana-Băi ne-a reprezentat în spiritul competitivitătii şi al fairplay-ului.

Adversarii noştri au fost elevii şcolilor din Mircea Vodă, Gura Şuţii şi Pietroşiţa.

Şcoala "Mircea Vodă"

Şcoala "Gura Şuţii"

Următoarea etapă se va desfăşura în următorul sfârşit de săptămână, sâmbată (2 aprilie), în a doua fază a grupelor, iar duminică, etapa de calificare pentru echipele claselor I-IV.
Suntem convinşi că voinicii şi inimoşii elevi ai claselor I-IV vor face o impresie puternică, la fel ca şi colegii lor mai mari.
Dacă doriţi să vă alăturaţi nouă şi să vă susţineti colegii, o puteţi face sâmbătă (2 aprilie) şi duminica (3 aprilie), începând cu ora 8:00, la Sala Sporturilor din Târgovişte.

Read Full Post »

La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică în istorie, care în 2010 a reuşit să atingă cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări – Earth Hour.

În România, în ultimii trei ani, unele dintre cele mai importante instituţii au participat la Campania “Ora Pământului”, urmând exemplul clădirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală. Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate oraşele ţării au marcat “Ora Pământului”, un eveniment care, prin gestul simplu de stingere a luminilor, trage un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.

An de an, semnalul Campaniei a fost dat de instituţiile de cultură cu o istorie impresionantă – Opera Naţională Bucureşti şi Filarmonica “George Enescu”. Acestea s-au alaturat campaniei desfăşurate prin intermediul site-ului http://www.orapamantului.ro şi, prin stingerea luminilor exterioare şi a unora dintre cele interioare, au dat dovada responsabilităţii lor sociale, reflectată în media şi rămasă în mentalul colectiv. În acelaşi timp, şi alte instituţii, mai ales din sfera administraţiei publice şi din domeniul protejării mediului au dat semnale clare că susţin acţiunile prilejuite de “Ora Pământului” şi au organizat acţiuni în această direcţie.

Anul 2011 ne aduce în etapa unei schimbări într-un sens profund. Este momentul înţelegerii că schimbarea reală stă în puterea fiecăruia mai mult decât a trage un semnal de alarmă. Am conştientizat în urmă cu un an puterea uimitoare, excepţională şi minunată, de sincronizare a voinţei a peste 1,3 miliarde de persoane, a căror conştiinţă era interconectată de strigătul la unison, de o simplitate profundă, că viaţa întrece ca prioritate orice altceva. Acum e timpul să trecem la pasul următor. O schimbare durabilă va putea să apară în lume atunci când oamenii vor adopta alte modele de gândire şi comportament.

Aceste noi modele de a se raporta la mediul înconjurător nu trebuie să fie valabile doar o singură zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi. Apoi, într-o devenire naturală, filosofia aceasta a respectului faţă de locul în care trăim şi – în definitiv – a respectului faţă de noi înşine va cuprinde şi pe cei cu putere de decizie şi le va înlesni ajungerea la un acord. Abia atunci, cu grijă, în faptă şi în gând, toţi vom putea fi numiţi cu adevărat locuitori pe planeta Pământ. Vom fi cu adevarat responsabili.

Existenţa durabilă a umanităţii presupune gândirea în alte culori decât griul şi negrul caracteristice poluării, transformarea simultană a mentalităţilor, asemenea metamorfozei larvei în fluture şi a bătăilor lui captivante şi sincronizate din aripi. Schimbarea suntem noi! Fiecare, eu, tu, împreună.


În acest an, pe 26 Martie, între orele 20.30-21.30, o dată cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării şi deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by este momentul să trecem la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul.


Informaţii preluate de pe http://www.orapamantului.ro/

Read Full Post »

Columbia – 76,8


Deşi statele europene domină lista EPI, Columbia, una dintre puţinele ţări ale Americilor cuprinse în clasament, s-a dovedit suficient de „verde” încât să se numere printre elite. Naţiunea sud-americană a înregistrat progrese importante în ultimii ani şi nu mai reprezintă o locaţie periculoasă, nici pentru rezidenţi şi nici pentru turişti. Se crede despre Columbia că ar găzdui 10% dintre speciile de vieţuitoare ale lumii.

Recent, cercetătorii au descoperit că ţara ar putea fi căminul a 10 noi specii de amfibieni, între care broasca de ploaie cu picioare portocalii şi broscuţa-de-sticlă, cu piele transparentă. Conştient de aceste avantaje, guvernul columbian a făcut eforturi susţinute pentru a-şi transforma ţara într-una prietenoasă cu mediul. Pentru a izbuti această sarcină, numeroase parcuri naţionale au fost înfiinţate, unul dintre cele mai notabile fiind Sanctuarul Floral Medicinal Orito Igni-And. Constructorii din Columbia au început să renunţe la oţel şi să folosească, în schimb, bambus, despre care spun că este la fel de durabil şi de potrivit pentru structurile clădirilor. Chiar şi moda vestimentară devine eco în Columbia: designerul Maria Nubia Ayala a creat o line de îmbrăcăminte folosind frunze şi flori.

Read Full Post »

Cuba – 78,1


Apele curate şi limpezi reprezintă, într-o bună măsură, motivul pentru care minunata insulă caraibiană a fost înscrisă pe această listă. Deşi mulţi condamnă politica de embargo adoptată de guvernul comunist din fruntea Cubei, prietenii naturii s-ar putea să vadă în politicienii de aici nişte salvatori. În ciuda tradiţionalului sistem dictatorial cubanez, se pare că liderii acestei ţări s-au mai destins şi au decis să-şi concentreze o bună parte din atenţie asupra mijloacelor transformării naţiunii lor într-una „verde”.

De fapt, Cuba nu a fost niciodată un stat în mod special dur cu mediul; majoritatea cetăţenilor călătoresc fie pe jos, fie cu bicicleta, iar mulţi îşi câştigă venitul vânzând produse agricole şi crescând animale. Au existat, totuşi, vremuri când erau folosite pesticide ilegale, iar unele terenuri erau abandonate. Pentru a îndrepta aceste nereguli, autorităţile au dispus refolosirea pământurilor agricole, scăderea întrebuinţării pesticidelor nocive, folosirea îngrăşămintelor naturale şi diminuarea nivelului mării pentru a se asigura că salinitatea acesteia nu afectează fertilitatea solului. În plus, aşa cum unele ţări se concentrează pe energie eoliană sau nucleară, Cuba a decis să investească muncă şi bani în energia hidroelectrică.

În 2008, ţară a început să branşeze cât mai multe case şi instituţii localizate în Guama la o reţea de alimentare hidroelectrică. Odată ce totul va fi pus la punct şi cele 30 de râuri localizate în Guama sau în apropiere vor fi folosite, aproape 7.000 de persoane vor beneficia de energie curată.

Read Full Post »

Austria – 78,1


Austria este una dintre cele trei ţări alpine – având graniţa în Alpi – cuprinse în listă, o atestare a virginităţii naturii acestor munţi. Curăţenia este un aspect integrant al culturii austriece, peisajele ţării numarându-se între cele mai spectaculoase din lume. Deşi Austria nu are multe probleme în domeniul protecţiei mediului, liderii acestui stat au scornit noi mijloace inedite prin care să asigure „înverzirea” ţării.


Jocurile Olimpice de Iarnă din 2010 de la Vancouver sunt un exemplu de caz în care Austria şi-a aplicat amprenta ambientalistă. Pentru a găzdui Comitetul Olimpic Austriac, precum şi câteva echipe TV care difuzau evenimentul, a fost construită o „casă pasivă” în staţiunea de iarnă Whistler Blackcomb. Casa pasivă nu foloseşte sisteme de răcire sau de încălzire, fiind auto-reglabilă şi capabilă să se răcorească sau să se încălzească după nevoi. Acest lucru este posibil printr-un sistem eficient de ferestre şi de circulaţie a aerului. Se spune că aceste construcţii pasive folosesc numai 10% din energia necesară unei case obişnuite… canadiene.

În prezent, 17.000 astfel de locuinţe sunt construite prin toată Europa. Recent, Austria a făcut echipă cu Republica Cehă, pentru a planta numeroase grădini ecologice de-a lungul graniţei comune a celor două ţări. Există deja 330.000 de grădini în Austria, din care 6.800 sunt „organice” şi prietenoase cu mediul. Cele mai multe astfel de grădini conţin pomi fructiferi, flori şi plante aromatice. Nu se folosesc pesticide în tratarea lor, îngrăşămintele naturale şi apa ploilor fiind principalele surse de „hrană” ale acestor grădini.

Read Full Post »

Franţa – 78,2


Franţa are o anumită reputaţie pentru eco-snobismul său. Totuşi, mediul rural din această ţară îi va da oricui de înţeles că măsurile forţate luate în acest sens merită eforturile. Deşi problema este supusă controverselor, cea mai mare parte din energia Franţei este de origine nucleară; în ciuda producerii unor deşeuri de aceeaşi natura, această energie este complet neutră în ceea ce priveşte emisiile de carbon.


Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a marşat pe o legislaţie de conservare a energiei şi a mediului. Unele dintre proiectele susţinute de şeful statului includ renovarea tuturor clădirilor existente, reducerea emisiilor cu efect de seră cu 20% până în 2020, sporirea proporţiei de energie regenerabilă de la 9% până la 20-25%, extinderea culturilor organice, precum şi crearea unei organizaţii concentrate exclusiv pe analizarea şi testarea culturilor modificate genetic. Dimpreună cu toate acestea, cândva în viitor, Franţa plănuieşte să găzduiască un mare număr de rezervaţii naturale. Deşi pare că statul european este caracterizat mai mult de proiecte optimiste, acesta a înregistrat şi reale progrese.


Dincolo de faptul că, în prezent, 80% din electricitatea folosită de Franţa provine din centrale nucleare, comuna franceză Ales este considerată una dintre cele mai verzi locaţii ale Europei. Această comună găzduieşte una dintre cele numai trei mari clădiri franceze care utilizează panourile solare ca mijloc de producere a energiei. Pentru a încuraja întrebuinţarea panourilor fotovoltaice, Franţa oferă o reducere de taxe oricăror proprietări care decid să îşi instaleze o asemenea tehnologie în cămin. De asemenea, statul a decis să utilizeze mai mult lemn şi baloţi de paie pentru construcţii. Se consideră că paiele sunt foarte durabile, prietenoase cu mediul, regenerabile şi chiar oferă o bună izolaţie termică.


Read Full Post »

Ziua mamei, un eveniment special în sine, a fost trăită la intensitate maximă în Vulcana-Băi, unde mamele elevilor  şcolii noastre au avut parte de un spectacol de neuitat.

De mai bine de trei săptămâni elevii se pregăteau în secret pentru serbarea dedicata mamelor, sugestiv intitulată: “Dansez pentru mama”.

Gândită ca o mini-parodie la adresa bine-cunoscutei emisiuni “Dansez pentru tine”, serbarea a devenit un eveniment cât se poate de serios datorită pregătirilor intense şi pasiunii cu care echipele au repetat coregrafia şi-au confecţionat costume adecvate momentelor interpetate.

Pregătirile au fost făcute în secret, astfel încât mamele şi bunicile din comună nu bănuiau ce surpriză li se pregătea până în clipa când serbarea a început şi au fost întâmpinaţi, de pe scena de nimeni alţii decât Ştefan Bănica Jr şi Iulia Vântur, pe numele lor Robert şi Ştefania.

Nu au lipsit membrii juriului, cadrele didactice ale şcolii.

Programul artistic a îmbinat momente de dans ale echipelor înscrise în concurs, dar şi momente ale « sponsorilor », scenete şi schiţe, cântece ale celor mai mici elevi.


Stilurile de dans abordate au fost:

Jungle :

Vals :

Ţigănesc :

Hip-Hop :

Michael Jackson:

Parodie:

Rock  and roll:

Carismaticii prezentatori şi-au intrat încă de la început în rol şi glumele i-au însoţit pe dansatori în scenă, spre marea uimire şi încântare a mamelor şi bunicilor, care au fost surprinse de nenumărate ori cu lacrimi in ochi.

O intervenţie care a emoţionat întreaga sală i-a aparţinut doamnei învăţătoare Valeria Nemuţ, care a intepretat cu talent şi multă pasiune o emoţionantă melodie dedicată mamelor.

 

Emisiunea noastră nu a avut o singură pereche de câştigători. Câştigători au fost toţi participanţii, publicul numeros şi, nu în ultimul rând, juriul, uneori la fel de emoţionat ca restul audienţei.

 

La finalul “emisiunii” a fost rândul mamelor să urce pe scenă, încurajate de copiii care le-au dăruit, pe lângă dragostea necondiţionată, şi o după-amiază de neuitat, în ritmuri de dans.

Să lăsăm, mai bine, imaginile să vorbească despre cea mai frumoasă serbare din Vulcana-Băi, ca să cităm o bunică emoţionată, care a ţinut să felicite profesorii organizatori pentru un spectacol care a emoţionat-o peste măsură.

Read Full Post »

Mauritius – 80,6


Această insulă uimitor de frumoasă, scăldată de apele Oceanului Indian, în apropierea coastei estice a Africii, a fost cândva căminul acum dispărutei păsări Dodo. Din fericire, oamenii locului şi-au învăţat lecţia. Astăzi, Mauritius are un „Ministru al Mediului”, responsabil de curăţenia insulei, precum şi o foarte eficientă campanie anti-deşeuri.

Deşi este un stat mic, Mauritius ar putea avea un impact important în sfera ecologismului internaţional. Ministrul Finanţelor, Rama Sithanen, a decis că este timpul să se asigure că insula este prietenoasă cu mediul şi promovează practicile verzi. De exemplu, ţara doreşte să se concentreze pe reciclare şi pe identificarea mijloacelor de refolosire a materialelor. Acest lucru include incinerarea deşeurilor solide în locul stocarii lor. De asemenea, Sithanen doreşte să se bazeze pe tipuri de energie regenerabilă şi curată.

Datorită amplasarii sale, Mauritius ar putea, probabil, să beneficieze de pe urma apei care o înconjoară, îndeosebi pentru asigurarea aerului condiţionat în locuinţe şi clădiri. Momentan, ţara se concentreză pe energia eoliană şi pe transformarea trestiei de zahăr în combustibil, îndeosebi pentru boilere. Din păcate, procesul „înverzirii” este, cu siguranţă, mult mai dificil pentru Mauritius, deoarece aici există resurse exploatabile limitate. Deşi insula dispune de resurse, multe dintre produsele întrebuinţate sau consumate zilnic aici sunt importate.

Read Full Post »

Norvegia – 81,1


Norvegia este bine cunoscută pentru frumuseţile ei naturale – printre care fiordurile maiestuoase -, dar această naţiune îşi păstreaza bogăţiile neintinate printr-o politică severă. Spectaculosul peisaj norvegian este o comoară naţională inestimabilă, bine protejată de legislaţia ambientalistă progresivă.

Norvegia speră că, până în 2030, să fie o ţară neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon – asta înseamnă că plănuieşte să descopere metode prin care să nu producă niciun fel de gaze cu efect de seră. Pare un ţel foarte îndrăzneţ, având în vedere că Norvegia depinde serios de platformele sale petroliere, atât pentru export, cât şi ca sursă proprie de energie. Pentru a-şi îndeplini ţelul, îşi va reduce emisiile selectiv, înlocuind, printr-un loc curat, unul mai poluat.

Dar, înainte de 2030, ţara plănuieşte să îşi „taie” emisiile totale până la 40%. În afară de simpla concentrare pe reducerea cantităţii de carbon din aer, Norvegia şi-a propus să învestească mari sume de bani pentru materializarea altor idei ecologiste. Spre exemplu, autorităţile ar vrea să mizeze mai mult pe utilizarea căilor ferate, precum şi pe descoperirea unei surse alternative de combustibil. Cei care întrebuinţează motorină vor trebui să achite o taxă mai mare pentru această preferinţă.

În afară de transporturi, Norvegia se aşteaptă ca toate activităţile naţionale să fie coordonate prin sisteme energetice flexibile, iar din 2009 începând, întrebuinţarea sistemelor termice alimentate cu petrol a fost interzisă. În plus, ţara se va îngriji de măreţul său peisaj, sperând să reducă despăduririle care au loc pe tot întinsul teritoriului. Norvegia lucrează în parteneriat cu Suedia pentru îndeplinirea tuturor acestor obiective.

Read Full Post »

Suedia – 86,0


Naţiunile scandinave investesc masiv în mediile lor curate, iar Suedia este cap de listă în Europa de Nord. Metodele întrebuinţate aici includ surse de energie curată, transport public eficient şi ingrijire a sănătăţii de nivel înalt. În timp ce restul lumii se luptă cu preţurile permanent fluctuante ale ţiţeiului, Suedia a decis să facă lucrurile un pic mai facile pentru cetăţenii săi, stabilind un plan de eliminare a combustibililor fosili până în 2020.


Totuşi, aceste eforturi nu se află la început. Schimbarea a demarat în anii ’80, în timpul crizei petrolului. În vederea atingerii acestui nou ţel din 2020, şi 28% din energia şi resursele întrebuinţate în Suedia sunt deja regenerabile şi ecologiste. Ţara s-a concentrat serios pe hidroenergie, energie nucleară şi energie eoliană pentru a genera electricitate şi alte lucruri necesare, pe întreg teritoriul.


Un mijloc major prin care Suedia devine verde este folosirea fiecărui petic de pădure. Deşi copacii sunt, adesea, tăiaţi pentru diferite proiecte ce necesită folosirea lemnului, nimic nu se pierde. În urma rămâne, de obicei, rumeguş; guvernul suedez a decis ca acest rumeguş să fie prelucrat sub formă de granule, vândute apoi proprietarilor, care le folosesc pentru a genera caldură.


Suedia a decis, de asemenea, să reducă aportul de combustibil necesar transporturilor. Mulţi cetăţeni suedezi îşi alimentează acum motoarele maşinilor cu metan, extras din dejecţiile vitelor. Este verde şi ieftin. Alături de aceste metode, companiile au devenit ele însele foarte conştiente de problemele mediului înconjurător. Firmele care le cer angajaţilor să şofeze îi antrenează pe acestea să conducă ecologic, ceea ce presupune viteze moderate şi absenţa demarajelor şi a frânărilor bruşte, fiind, astfel, consumat mai puţin combustibil.

Read Full Post »

Older Posts »