Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for februarie 2012

Există o veche tradiţie care spune că râsetele cristaline a zeci de copii au puterea de a invoca spiritul primăverii. După o aşa iarnă grea, se impunea un ritual de invocare a primăverii, că altfel cum ar fi găsit aceasta curajul să înfrunte troienele şi gheaţa de pe drum pentru a debarca la noi în comună.

Ştiam reţeta, însă, ceea ce nu ştiam era cum am putea să facem ataţia copii să zâmbească şi să se bucure laolaltă, pentru a spori efectul « descântecului ».

Soluţia a fost simplă, realizarea unei competiţii sportive cu trofee şi medalii atractive, sub egida celui mai îndrăgit erou al mitologiei antice: Hercule.

 

Aşa se face că sâmbată, 25 februarie, la ora 10:00 căminul cultural din comună a devenit neîncăpător pentru zecile de elevi din cele două şcoli, toţi hotărâţi să demonstreze că sunt cei mai puternici.

 

Au fost întâmpinaţi de către cadrele didactice care au organizat competiţia şi de către reprezentanţii clubului bucureştean Aerotin-Kiai, conduşi de de către Shihan Ioan Grigorescu (9 Dan AIKIDO-LIFE), iniţiatorii competiţiei aflate la cea de-a patra ediţie.

 

Concursul s-a desfăşurat pe patru grupe de vârstă, la băieţi şi fete, după cum urmează: Clasele I – II,  III – IV, V – VI şi  VII -VIII.

Probele au fost trei la număr, în ordinea dificultăţii: flotări, genuflexiuni şi bricege, executate corect, timp de 30 de secunde, sub atenta supraveghere a 4 arbitri.

 

Concurenţii au evoluat cu mari emoţii, mai ales după ce văzuseră frumoasele trofee şi medalii şi fiindcă sala era plină de colegi şi prieteni, chiar şi părinţi, care le urmăreau atent evoluţia.

Concursul a început cu elevii cei mai mici, care au şi fost premiaţi după prima etapă.

Pe podium au urcat din clasele I-II la fete :

Trofeul Hercule: Andreea PIOARU

Andreea

Premiul II: Claudia SMARANDA

Claudia

Premiul III: Luiza NICOLAESCU

Luiza

Premiul IV: Iulia GHEORGHE

Iulia

 

Băieţi :

 Trofeul Hercule: Marius CIOCAN

Marius

Premiul II: Valentin GHIŞAN

Valentin

Premiul III: Sabin OPROIU

Sabin

Premiul IV: Sebastian DOBRESCU

Sebastian

Premiul V: Marvin FĂŞIE

Marvin

Fete: clasele III – IV

Trofeul Hercule: Alexandra BĂLAŞA

Alexandra

Premiul II: Rebeca LĂCĂTUŞ

Rebeca

Premiul III: Bianca OANCEA

Bianca

Premiul IV şi remiul V: Bianca SPÎNU şi Roxana POPESCU

Roxana şi Bianca

Şi băieţi :

Trofeul Hercule: Nicolae BUCĂ

Nicolae

Premiul II: Teodor VĂCARU

Teodor

Premiul III: Valentin ŞTEFAN

Valentin

Premiul IV şi premiul V: Adrian GAFIŢOIU şi Andrei NEAGA

 

Bucuria câştigătorilor a fost imensă, însă şi tristeţea celor care nu s-au clasat în primele 5 locuri a fost pe măsură. Cei care nu au obţinut medalii, cupe sau diplome s-au ambiţionat şi au promis că la următoarea ediţie se vor clasa, cu siguranţă, pe podium.

În pauzele dintre concurs, maeştrii Aikido au făcut demonstraţii de procedee specifice Aikido, demonstraţii în care au implicat întreaga sală.

 Încântarea şi curiozitatea se citeau cu uşurinţă pe feţele luminoase ale copiilor, de la cei mai mici la cei mai mari.

Au urmat clasele mari, unde competiţia a fost şi mai acerbă. Băieţii au evoluat în uralele colegilor şi au obţinut rezultate extraordinare, care i-au uimit până şi pe arbitrii de la Aikido Life: 32 şi chiar 36 de flotări corect executate în 30 de secunde.

Pe podium au urcat, în sunetul aplauzelor, următorii campioni :

Clasele V – VI fete :

Trofeul Hercule – Mirabela BURCĂ

Premiul II: Ana-Maria DRĂGHICI

Premiul III: Diana ŞETREANU

Premiul IV şi premiun V: Oana PETRESCU şi Jasmina BUCĂ

Oana şi Jasmina

Şi băieţi :

Trofeul Hercule – Adelin VLĂSCEANU

Adelin

Premiul II: Robert GHIŞAN

Robert

Premiul III: Constantin PETRESCU

Costi

Premiul IV: Ştefan GOGU

Ştefan

Premiul V: Ionuţ IFRIM

Ionuţ

Clasele VII – VIII fete

Trofeul Hercule – Luiza SMARANDA

Luiza

Premiul II: Andreea GHEORGHE

Andreea

Premiul III: Izabela DOBRESCU

Izabela

Premiul IV: Beatris OANCEA

Beatris

Premiul V: Lorena PETRESCU

Lorena

Şi băieţi :

Trofeul Hercule: Ciprian SĂVULESCU

Ciprian

Premiul II: Sebastian JOIŢA

Sebi

Premiul III: Victor STOIAN

Victor

Premiul IV: Gabriel POPESCU

Gabriel

Premiul V: Adrian NEGULESCU

Adrian

Astfel a luat sfârşit a IV- a ediţie a Cupei Hercule, prima pe meleaguri vulcănene.

Mulţumim organizatorilor de la Clubul de Aikido-Life – Aerotin Kiai, cadrelor didactice care au făcut acest eveniment posibil, elevilor care au participat în număr foarte mare la concurs şi, nu în ultimul rând, părinţilor care şi-au susţinut copiii în timpul concursului.

Aşa şi-a făcut primăvara simţită prezenţa la Vulcana-Băi şi tot ce ne dorim e ca sfârşitul fiecărei ierni lungi să fie marcat de o competiţie sportivă sub egida unui erou atât de popular cum este Hercule.

Read Full Post »

Cupa Hercule

Avem plăcerea de a vă invita la prima ediţie( pe meleaguri vulcănene) a unei competiţii care va deveni, cu siguranţă, peste ani, o tradiţie:
„Cupa Hercule”
Concursul se va desfăşura în data de 25 Februarie, la Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Mareş” Vulcana-Băi, unde vă aşteptăm începând cu ora : 10:00.
Concursul este organizat pe grupe de vârsta şi constă în 3 probe: genuflexiuni, bricege şi flotări (cine are cele mai multe execuţii corecte în 30 de secunde).
Înscrierile se fac la şcoală până în data de 20.02.2012.
Vă aşteptăm la „Cupa Hercule”!

Read Full Post »

S-au împlinit 160 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, figură emblematică pentru cultura românească şi unul dintre cei mai importanţi scriitori şi dramaturgi români.


Elevii de la şcoala Vulcana de Sus au participat la o dezbatere pe marginea operei scriitorului român aniversat, după care au prezentat câteva dramatizări libere din momente şi schiţe ale acestuia.

Read Full Post »